Archivi categoria: PER DISTRATTA SOTTRAZIONE

Carteggi Letterari – Per distratta sottrazione di Fosca Massucco – recensione di Daniela Pericone

Un libro non si legge, vi si precipita; esso sta, in ogni momento, attorno a noi. Quando siamo non già nel centro, ma in uno degli infiniti centri del libro, ci accorgiamo che il libro non solo è illimitato, ma è unico.” (Giorgio Manganelli, Pinocchio: un libro parallelo). Questo tipo di considerazioni si innesca alla lettura dell’ultimo libro di Fosca Massucco, Per distratta sottrazione (Raffaelli Editore, 2015), nel sentore di averne colto il fuoco centrale ed essere subito dopo smentiti da un altro ritrovamento. Già da tali segni si individua la valenza di un testo e dalla capacità di produrre una visione, tanto maggiore quando le visioni si moltiplicano. Una sorta di geminazione che è anche gemmazione, tanto per introdurci nella sfera del linguaggio prescelto da Massucco, un vocabolario della natura accurato e specialistico, proprio di chi si è immerso in un habitat agreste per predilezione consapevole e ne ha assorbito gli elementi e la nominazione come atto d’amore e di perpetuazione…” – leggi il resto della recensione di Daniela Pericone su: Per distratta sottrazione di Fosca Massucco

STEVE46.inddE’ uscito il nuovo numero di “Steve” del Laboratorio di Poesia di Modena, che contiene la nota di lettura di C.A .Sitta di “Per distratta sottrazione” e una mia recensione del nuovo libro di Mario Moroni “Recitare le ceneri” edito da S.E.F.

STEVE 46 imp.pdf

5 poesie tradotte in rumeno da Eliza Macadan

poeziaIl nuovo numero di POEZIA (Unione degli Scrittori della Romania) ospita cinque poesie dell’ultimo libro, tradotte in rumeno dalla poetessa Eliza Macadan.

 *

Vulpea muri la picioarele stâlpului
drept pernă un chirpici verde
cel pe care Cristos îl contempla
de pe crucea făurită ziua întreagă
lux perpetua luceat eis, rară
precum curcubeul noaptea.

*********

*

Într-un castel de nisip sunt fire
destule ca să-ţi închipui un eon.
Boabe risipite, echilibru indiferent –
Memorie distrasă de materie.
Castelul mai rămâne: ornată rezistă Aqaba
prinsă de umeri între degetul mare şi arătător.
Marea se lungeşte şi  retrage nisipul –
Fiecare ruină îşi duce cu sine propriile sunete.

*********

”Golul este ceea ce rămâne când s-a înlăturat tot ceea ce putea fi înlăturat”
C.
Maxwell (1831-1879)

Încă te mai gândeşti la universul răsturnat,
de unde transpare doar gol între chiparoşi
şi centura zidurilor? Nimicul
este imagine de sine iar golul
nu e gol, se clatină în singurătate.
Uită-te la o succesiune de schele,
e o bagatelă maiestuoasă efectul acela de coroană
tensiunea sfârâie şi învins
este vântul de miazănoapte – golul
este nemişcat, lăsat fără început.
Pe câmpia sacră şantierul printre chiparoşi
şi schelele aripă neîncepută de linişte,
vibrează bormaşinile, se cutremură aerul.
Până şi în coşciuge golul
este mai dens decât oasele.

*********

*

E nevoie de mare prudenţă,
e un întreg univers de avertismente.

”Lucrări în desfăşurare” – ”Cad pietre din stânga”

Să fii atent la mesaje
întârzieri, anulări, plecări
să nu traversezi linia ferată, să nu mănânci
cu mâinile, nicio mână
în chiloţi, conjunctivele.

Nicio neatenţie, pericol!

Ar putea fi pierdut un nimic sau o umbrelă,
o amintire dureroasă, capul pentru un critic,
garanţia că pentru vreo doi ani
cineva va repara toate oalele sparte
va înlocui siguranţele, va curăţa scamele şi nervii.

Precauţie,
o denivelare sau un şanţ,

crucea Sfântului Andrei avertizează:
trecere la nivel, reacţie chimică
în coloană la stânga
două concentrări de lichide pe centru
iar în mijloc cea la care trebuie să ajungi.
Concentrare, efort sublim!
Dar ar fi nevoie de linişte, şi de acel foşnet
constant al frunzelor de aprilie.

”Animale sălbatice în libertate”,

le întrevăd printre mărăcinii de iarbă întinsă,
ascunse după  tulpini până noaptea.
Apoi stele – şi buna purtare

Pericol, unde elastice!)

Şi mai bine, supraveghere optimă
care face să fie blândă casa mea –
în care atârn stele de purpurină
cu perfecţiunea întunericului.

*********

 

Priviţi corbii: nu seamănă şi nu adună,
nu au adăpost şi nici grânar, iar Dumnezeu îi hrăneşte.
Luca 12:24

Se deschidea un izvor lucitor
în mijlocul pământului scurmat,
înotau ascunşi
şapte corbi – nu semănau,
nu adunau – lumina verticală
de decembrie lipită de aripi.

Răsunau pentru morţi şi vii
în aerul alb, cântărind cu bătăi
de clopot un du-te vino al cerului.

Corbii mai rămâneau
celebrând transcendenţa sunetului,
apoi se întorceau la noroi.

*********

*

Acum rămân aici
pe iarba abia cosită –
treierătoarea amestecă fân şi cuiburi
şi  rădăcini de grozame răcoritoare;
în aerul artificial fierb iar cârlige de vie
şi mirosul stricat se agaţă
de labele puilor de vulpe.

Aştept pe colina fără vie –
căpuşe ascunse
în umezeala ierburilor sălbatice.

Mai rămân aici – douăzeci şi trei minutele
de revoluţie ale coasei
iar sufletul urcă atât de sus
încât îşi trage singur clopotele –
apoi se arată printre tufişuri
şi are treabă să mă regăsească,
nefericit dinozaur de la ţară,
jefuită de zilele mele numai de mine.

 

Traduzione dall’italiano al rumeno di Eliza MACADAN per POEZIA

[Il vuoto orripilante tra due frinire d’elitre]

Il vuoto orripilante tra due frinire d’elitre
immerge la collina nell’ombra di un rumore

che per un solo istante sembra innaturale –
un battito di glockenspiel, poi agosto muore.

____