[Bisogna avere grande prudenza]

Bisogna avere grande prudenza,
è tutto un universo di avvisi.

 “Lavori in corso” – “Caduta pietre da sinistra”

Prestare attenzione ai messaggi
ritardi annullamenti partenze
non attraversare i binari, non mangiare
con le mani, nessuna mano
nelle mutande, i congiuntivi.

 Nessuna leggerezza, pericolo!

Si potrebbe perdere un’acca o l’ombrello,
un ricordo doloroso, la testa per un critico,
la garanzia che per un paio d’anni
qualcuno aggiusti gratis tutti i cocci
sostituisca i fusibili, speli i fili e le vene.

 Cautela,
    un dosso (o una cunetta),

la doppia croce di Sant’Andrea avverte:
passaggio a livello, reazione chimica
in colonna a sinistra
due concentrazioni di liquidi al centro
e in mezzo quella da raggiungere.
Concentrazione, sforzo sublime!
Ma ci vorrebbe pace, e quel fruscio
invariante delle foglie d’aprile.

 “Animali selvatici vaganti”

li intravedo nei cespugli di erba sparta,
nascosti dagli steli fino a notte.
Poi stelle – e buona condotta

  (pericolo, onde elastiche!)

Meglio, ottima conduzione
che rende tenero il mio focolare –
su cui appendo stelle di porporina
con la perfezione del buio.

[Si quieres por cierto que dé un nombre a las cosas]

Si quieres por cierto que dé un nombre a las cosas,
encuadradas, fichadas, esperando la voz
oh, ¡bondad suya! – en que la verdad se desvela,
pandero en la madera que chasquea
en la boca un nombre amargo
como el grano de heno griego.
Si detrás de los ojos pasa una imagen
boca abajo – y agarro sólo perfiles,
siluetas de amorcillos y triunfos,
es inútil, perfecta epifanía
lo que sólo puedo decir.

traduzione di Giulia Bertagnolio
l’originale in italiano qui

[Dèstati Deborah e intona un canto]

Dèstati Deborah e intona un canto
davanti al Dio d’Israele
davanti al numero* –
passeggia sui gusci croccanti
delle chiocciole, lascia piovere
gli onischi acciambellati”.

La mattina in cui stemperarono
i monti c’eri tu, repentina
come il miracolo di qualcun altro.
Si spuntarono le cime,
disfatti gli orridi e le gole,
tacquero i colori dei fiori –
la densità si disperse nell’aria,
seccò cruda come l’infiorescenza
che scopre il frutto
in una stagione maldestra.

Dèstati Deborah e intona un canto
davanti al Dio d’Israele
davanti al numero –
copri la viscosità delle nostre vite
pulsanti come emicranie,
difendici dalla stagione,
dai buchi e le finestre”.

 

* il numero di Deborah

Bombardamento di poesie su Milano

pioggia-di-poesie-milano-2015Centomila poesie di autori italiani e cileni verrano sganciate su piazza Duomo.

Un elicottero lancerà i componimenti sulla città per la settima tappa di “Pioggia di Poesie”, evento mondiale che tocca le città che in passato hanno subito bombardamenti aerei.

Dopo la pioggia di poesia su Londra, Berlino, Varsavia, Guernica, Dubrovnik e Santiago, questo è l’anno della città sede dell’Esposizione Universale.

La selezione dei poeti italiani, curata da Amos Mattio della “Casa della Poesia” di Milano, è così composta: Alessandro Anil, Pietro Berra, Marco Bini, Domenico Brancale, Carlo Carabba, Andrea De Alberti, Alessandro De Santis, Veronica Fallini, Gaia Formenti, Mario Fresa, Marco Giovenale, Valerio Grutt, Federico Italiano, Simonetta Longo, Andrea Marchesi, Fosca Massucco, Gianpaolo Mastropasqua, Amos Mattio, Giorgio Mobili, Alessandro Pancotti, Michele Pasquariello, Alberto Pellegatta, Marco Pelliccioli, Rossano Pestarino, Stefano Pini, Andrea Ponso, Vito Russo, Flavio Santi, Carla Saracino, Damiano Scaramella, Francesca serragnoli, Annalisa Teodorani, Giovanni Turra.

La performance sarà realizzata dal collettivo cileno Casagrande con il sostegno del padiglione cileno di Expo, della Fundación Imagen de Chile e del Comune di Milano.

http://milano.repubblica.it/tempo-libero/cultura/evento/pioggia_di_poesie-67296.

htmlhttps://www.milanoweekend.it/2015/09/21/pioggia-di-poesie-milano/56273#.VgEXV338Gt8

festadelpensiero_programma_
19 SETTEMBRE 2015
– Alessandria (AL) ore 21.00 Giardino Botanico Comunale “Dina Bellotti”, via Monteverde 24

Per Distratta Sottrazione
Performance di sonorizzazione poetica a cura di Fosca Massucco, Gianpiero Malfatto e Enrico Fazio

L’intero programma è scaricabile qui: festadelpensiero_programma

Carteggi Letterari – Per distratta sottrazione di Fosca Massucco – recensione di Daniela Pericone

Un libro non si legge, vi si precipita; esso sta, in ogni momento, attorno a noi. Quando siamo non già nel centro, ma in uno degli infiniti centri del libro, ci accorgiamo che il libro non solo è illimitato, ma è unico.” (Giorgio Manganelli, Pinocchio: un libro parallelo). Questo tipo di considerazioni si innesca alla lettura dell’ultimo libro di Fosca Massucco, Per distratta sottrazione (Raffaelli Editore, 2015), nel sentore di averne colto il fuoco centrale ed essere subito dopo smentiti da un altro ritrovamento. Già da tali segni si individua la valenza di un testo e dalla capacità di produrre una visione, tanto maggiore quando le visioni si moltiplicano. Una sorta di geminazione che è anche gemmazione, tanto per introdurci nella sfera del linguaggio prescelto da Massucco, un vocabolario della natura accurato e specialistico, proprio di chi si è immerso in un habitat agreste per predilezione consapevole e ne ha assorbito gli elementi e la nominazione come atto d’amore e di perpetuazione…” – leggi il resto della recensione di Daniela Pericone su: Per distratta sottrazione di Fosca Massucco

STEVE46.inddE’ uscito il nuovo numero di “Steve” del Laboratorio di Poesia di Modena, che contiene la nota di lettura di C.A .Sitta di “Per distratta sottrazione” e una mia recensione del nuovo libro di Mario Moroni “Recitare le ceneri” edito da S.E.F.

STEVE 46 imp.pdf

5 poesie tradotte in rumeno da Eliza Macadan

poeziaIl nuovo numero di POEZIA (Unione degli Scrittori della Romania) ospita cinque poesie dell’ultimo libro, tradotte in rumeno dalla poetessa Eliza Macadan.

 *

Vulpea muri la picioarele stâlpului
drept pernă un chirpici verde
cel pe care Cristos îl contempla
de pe crucea făurită ziua întreagă
lux perpetua luceat eis, rară
precum curcubeul noaptea.

*********

*

Într-un castel de nisip sunt fire
destule ca să-ţi închipui un eon.
Boabe risipite, echilibru indiferent –
Memorie distrasă de materie.
Castelul mai rămâne: ornată rezistă Aqaba
prinsă de umeri între degetul mare şi arătător.
Marea se lungeşte şi  retrage nisipul –
Fiecare ruină îşi duce cu sine propriile sunete.

*********

”Golul este ceea ce rămâne când s-a înlăturat tot ceea ce putea fi înlăturat”
C.
Maxwell (1831-1879)

Încă te mai gândeşti la universul răsturnat,
de unde transpare doar gol între chiparoşi
şi centura zidurilor? Nimicul
este imagine de sine iar golul
nu e gol, se clatină în singurătate.
Uită-te la o succesiune de schele,
e o bagatelă maiestuoasă efectul acela de coroană
tensiunea sfârâie şi învins
este vântul de miazănoapte – golul
este nemişcat, lăsat fără început.
Pe câmpia sacră şantierul printre chiparoşi
şi schelele aripă neîncepută de linişte,
vibrează bormaşinile, se cutremură aerul.
Până şi în coşciuge golul
este mai dens decât oasele.

*********

*

E nevoie de mare prudenţă,
e un întreg univers de avertismente.

”Lucrări în desfăşurare” – ”Cad pietre din stânga”

Să fii atent la mesaje
întârzieri, anulări, plecări
să nu traversezi linia ferată, să nu mănânci
cu mâinile, nicio mână
în chiloţi, conjunctivele.

Nicio neatenţie, pericol!

Ar putea fi pierdut un nimic sau o umbrelă,
o amintire dureroasă, capul pentru un critic,
garanţia că pentru vreo doi ani
cineva va repara toate oalele sparte
va înlocui siguranţele, va curăţa scamele şi nervii.

Precauţie,
o denivelare sau un şanţ,

crucea Sfântului Andrei avertizează:
trecere la nivel, reacţie chimică
în coloană la stânga
două concentrări de lichide pe centru
iar în mijloc cea la care trebuie să ajungi.
Concentrare, efort sublim!
Dar ar fi nevoie de linişte, şi de acel foşnet
constant al frunzelor de aprilie.

”Animale sălbatice în libertate”,

le întrevăd printre mărăcinii de iarbă întinsă,
ascunse după  tulpini până noaptea.
Apoi stele – şi buna purtare

Pericol, unde elastice!)

Şi mai bine, supraveghere optimă
care face să fie blândă casa mea –
în care atârn stele de purpurină
cu perfecţiunea întunericului.

*********

 

Priviţi corbii: nu seamănă şi nu adună,
nu au adăpost şi nici grânar, iar Dumnezeu îi hrăneşte.
Luca 12:24

Se deschidea un izvor lucitor
în mijlocul pământului scurmat,
înotau ascunşi
şapte corbi – nu semănau,
nu adunau – lumina verticală
de decembrie lipită de aripi.

Răsunau pentru morţi şi vii
în aerul alb, cântărind cu bătăi
de clopot un du-te vino al cerului.

Corbii mai rămâneau
celebrând transcendenţa sunetului,
apoi se întorceau la noroi.

*********

*

Acum rămân aici
pe iarba abia cosită –
treierătoarea amestecă fân şi cuiburi
şi  rădăcini de grozame răcoritoare;
în aerul artificial fierb iar cârlige de vie
şi mirosul stricat se agaţă
de labele puilor de vulpe.

Aştept pe colina fără vie –
căpuşe ascunse
în umezeala ierburilor sălbatice.

Mai rămân aici – douăzeci şi trei minutele
de revoluţie ale coasei
iar sufletul urcă atât de sus
încât îşi trage singur clopotele –
apoi se arată printre tufişuri
şi are treabă să mă regăsească,
nefericit dinozaur de la ţară,
jefuită de zilele mele numai de mine.

 

Traduzione dall’italiano al rumeno di Eliza MACADAN per POEZIA